Ministrul Culturii: O altă mare TRĂSNAIE a Guvernului Cioloş. NU POȚI ca să incluzi în patrimoniul UNESCO ceva de importanţa Roşiei Montane

Roșia Montană nu trebuie sub nicio formă inclusă în patrimoniul UNESCO, întrucât ar fi o măsură care opri exploatările şi pe cale de consecinţă, la pierderi de miliarde de euro pentru statul român, a declarat ministrul Culturii, Daniel Breaz, citat de știripesurse.ro.

“O altă mare trăznaie a Guvernului Cioloş, vizavi de includerea în patrimoniul UNESCO, aşa cu forţa, pe repede-înainte. Nu poţi, ca să incluzi în patrimoniul UNESCO ceva de importanţa Roşiei Montane, să faci un dosar într-un birou, peste noapte şi UNESCO să accepte. Eu văd, lucrăm la “Taraf”, se lucrează de aproape doi ani de zile pentru dosarul UNESCO, mergem pe cămaşa cu altiţă, este de durată”,

Ministrul şi-a continuat criticile la adresa includerii Roşiei Montana în patromoniul UNESCO, argumentând că transformarea României în patrimoniu UNESCO „ar bloca ţara”.

„În momentul de faţă noi ne luptăm, şi e implicat şi Ministerul Culturii aici, să câştigăm acel proces, prin care, dacă reuşea trăznaia respectivă, haideţi să facem România patrimoniu UNESCO, să fie toată situri arheologice, să blocăm ţara, să nu mai construim nimic, să nu mai dezvoltăm infrastructura. Aşa este în mintea unora. Nu se poate aşa ceva”,

„Includerea în patrimoniul UNESCO a Roşiei Montane va aduce pierderi de câteva miliarde de dolari statului român”,

Ministrul şi-a continuat argumentaţia în favoarea proiectului care în anul 2013 a dus la ieşirea în strada a mii de oameni în zeci de oraşe din România şi din străinătate.

„Ne luptăm să câştigăm acel proces, un proces ce trebuie câştigat de statul român, nu este un proces care să aducă beneficii României, trebuie să ne luptăm până la capăt şi cu siguranţă Roşia Montană, aşa cum a fost pregătit dosarul respectiv, total aiurea, nu are ce să caute în patrimoniul UNESCO. Suntem în judecată tocmai pentru a discuta şi a reuşi să blocăm acest lucru. A fost acceptat să fie retras. Dacă Roşia Montană ajungea să fie sit UNESCO, practic era un proces de câteva miliarde de dolari, pierdut din start de către România”,

Foto: Protest al activiştilor Greenpeace în fata sediului Guvernului împotriva abandonării de către executiv a procedurii dedicate includerii zonei Roşia Montană (sursăfoto: hepta.ro)

„O chestiune, spun eu, aberantă, să te duci să propui, fără cap. Haideţi să propunem toată Alba Iulia să fie sit UNESCO. Albă Iulia, capitală istorică şi alte o mie de argumente, şi propunem inclusiv terenurile unde se dezvoltă industrie în jurul municipiului să intre în patrimoniul UNESCO, să nu mai construim nimic. A propune, aberant, ca o anumită zonă să intre în patrimoniul UNESCO te constrânge să nu faci anumite investiţii. Sunt de acord să protejăm patrimoniul, dar trebuie să ne gândim clar şi la dezvoltarea durabilă, nu să trăim doar din amintiri şi reconstrucţii, din zone istorice; da, să le protejăm, dar să le protejăm cu cap”, a

Ultima oră
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public