9 MAI, ZIUA EUROPEI, undeva în România! Un primar exasperat de localnicii care-și expun lenjeria intimă la geam: ‘Nu v-am solicitat să expuneţi tablouri, nici măcar drapelul României’

Cerere inedită a unui primar constănțean către localnici.

Mariana Gâju, edilul Comunei Cumpăna, îi roagă imperios pe concetățenii săi să nu-și expună pe sârme, la uscat, lenjeria intimă în data de 9 mai, când va fi inaugurat Complexul Sportiv.

Primarul afirmă că, în calitate de mamă și primar, ar vrea să-i ferească pe cei 190 de oaspeți din regiune, printre care și micii sportivi zonă, de o asemenea priveliște.

“Dragi tineri cumpăneni, beneficiari ai locuinţelor de tip ANL

Eu, primarul comunei Cumpăna, v-am adresat rugămintea de a nu expune obiectele vestimentare la balcoanele care au vizibilitate către Complexul Sportiv azi, 9 mai 2019, între orele 14.00 – 21.00, pe perioada organizării festivităţii de inaugurare a acestui obiectiv de investiţie.

Ca român şi creştin, am învăţat să primesc oaspeţii în curtea mea, neexpunându-mi lucrurile intime pe timpul vizitelor.

Tocmai de aceea, având astăzi peste 180 de oaspeţi din cele 8 regiuni ale României, care participă la Finala Cupei Satelor la Fotbal, am vrut să-i primim ca adevăraţi români şi creştini, vrednici şi bucuroşi să le prezentăm copiii noştri campioni regionali şi rezultatele acestora, în condiţii fireşti de sărbătoare.

Nu v-am solicitat să expuneţi tablouri, nici măcar drapelul României, aşa cum ar merita să fie expus la asemenea manifestare.

În calitate de mamă şi apoi de primar al localităţii, doresc din tot sufletul succes micilor fotbalişti – copii de 13 ani – campioni regionali antrenaţi de dl prof. Cristian Mustacă, care vor juca finala Cupei Satelor în perioada 10 – 12 mai 2019.

Felicitări părinţilor!
Felicitări Echipei!”, a scris primarul pe pagina de Facebook /Stiri Cumpana