Viorica Dăncilă, despre metrul de autostradă din Moldova: Aceste campanii pentru imaginea publică… A adus plus valoare pentru zona respectivă? 

Viorica Dăncilă, despre metrul de autostradă din Moldova: Aceste campanii pentru imaginea publică... A adus plus valoare pentru zona respectivă? 
Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a făcut marţi o vizită de lucru în județul Suceava. În acest context, șefa Guvernului a fost întrebată dacă va merge să vadă metrul de autostradă construit în semn de protest de omul de afaceri Ștefan Mandachi.

Dăncilă a catalogat acest subiect drept o campanie ”pentru imaginea publică” și a întrebat, la rândul său, dacă realizarea acestui metru de autostradă a adus plus valoare în zonă.

„Vă rog frumos, aceste campanii pentru imaginea publică… S-a făcut un metru de autostradă, a adus plus valoare pentru zona respectivă? Noi nu vorbim despre un metru de autostradă. Vreţi să rămânem cu metrul de austostradă? Noi vrem să găsim soluţii pentru a nu rămâne cu metrul de autostradă. Nu înseamnă că-i critic pe cei care au făcut acest lucru. Nu vreau să critic pe nimeni. Cred că este o abordare corectă, dar ne mobilizăm pentru a face mult mai multe lucruri. Încă ceva. Se face referire doar la metrul de autostradă. Mergeţi în judeţ. Prin PNDL 1 şi PNDL 2 s-au făcut kilometri de drumuri judeţene, de drumuri comunale, s-a investit în şcoli, în apă şi canal. Toate acestea sunt tot investiţii şi sunt tot din fonduri guvernamentale”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit Digi 24.