Victor Novak ar fi cea de-a doua identitate a oligarhului Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, potrivit unor surse citate de jurnalistul Alex Cozer.
Informația a fost dezvăluită în direct la Jurnal TV, în cadrul talk-show-ului „Secretele Puterii”.
Șeful Partidului Democrat, Pavel Filip, a declarat în cadrul emisiunii că nu cunoaște absolut nicio informație referitor la faptul că Vladimir Plahotniuc ar deține o a doua identitate în Republica Moldova.
Ulterior jurnalistul Alex Cozer a revenit pe Facebook cu noi precizări despre dubla identitate a lui Vladimir Plahotniuc, precizând că a obținut informații pe surse. De asemnea, acesta a criticat refuzul peședintelui Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, de a confirma sau infirma informația privind dubla identitate.
„Câteva precizări legate de dubla identitate a lui Plahotniuc, că am văzut că au apărut interpretări.
Prima precizare, așa cum s-a spus și în emisiune, e că e o informație pe surse. Obținută de la oameni care de regulă dețin astfel de informații.
A doua precizare: Din păcate Chiril Motpan a refuzat sa confirme sau sa infirme numele (familia) Novak. Invocând cu secretul de stat. Nu știu ce secrete pot fi în cazul unor astfel de criminali, dar mă rog.
A treia precizare: Autoritățile acestui stat trebuie să lămurească public de ce Plahotniuc și Iaralov au avut nevoie de duble identități, iar cei vinovați pentru facilitarea unor astfel de acte să răspundă în conformitate cu legea.
Am văzut că cineva invocă faptul că ar fi deja o persoană cu numele Victor Novak în Republica Moldova. Eu nu știu dacă Registru în general a introdus în baza de date a doua identitate a lui Plahotniuc
Ne-am gândit mult dacă e sau nu cazul să dăm pe post această informație, mai ales că ea nu este confirmată.
Dar e un dosar de interes public, care trebuie finalizat, iar cei responsabili să fie trași la răspundere.
Și dacă nu e Victor Novak, să ni se spună cum e. Și cei vinovați să facă pușcărie…”, a declarat Alexandru Cozer pe Facebook.