România a obținut cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA 2018, la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe. Potrivit rezultatelor PISA 2018, procentul de analfabetism funcțional în rândul elevilor români este de 44%, în medie, în creștere față de testarea din 2015, când indicatorul era de 39%.
Publicarea acestor date a provocat un val de reacții în spațiul public.
În acest context, iată cum arată un model de test PISA din anul 2015la matematică.
România s-a clasat pe locul 47 din 79 de țări la testarea PISA 2018, cea mai mare scădere fiind înregistrată la matematică, unde elevii români au obţinut 430 de puncte, faţă de 444 în 2015.
Pe de altă parte, primul loc în clasament a fost ocupat de China, care a devansat astfel Singapore, ocupanta locului I după evaluarea din 2015. China a fost reprezentată la testarea din 2018 de patru provincii (Beijing, Shanghai, Jiangsu și Zhejiang), iar elevii au înregistrat un avans spectaculos. Asta în condițiile în care la PISA 2015 China nu se afla nici măcar în primele cinci țări din clasament. Potrivit rezultatelor PISA 2018, Macao s-a clasat pe locul trei, la toate cele trei categorii, provincie urmată de Hong Kong, aflată pe locul patru la citire și matematică, iar Estonia a fost a patra țară la capitolul știință și a cincea la citire.
De altfel citirea a fost punctul principal al PISA 2018, iar elevii din Singapore au arătat abilități de alfabetizare semnificativ mai bune în comparație cu evaluarea din 2015. Ministerul Educației din această țară a atribuit rezultatele la citire programelor de limbă engleză din școlile primare și secundare, axate pe abilități de lectură critică, potrivitstraitstimes.com.
Iată, AICI, cum arată un model de test PISA 2018, la nivel internațional, la științe.
Pe de altă parte, în România, ministrul Educației a susținut, referindu-se la rezultatele slabe înregistrate de elevi la PISA 2018, că este nevoie de o nouă lege a educației și că responsabilitatea pentru această situație aparține întregii societăți.
”Nu este corect să punem problema cine este vinovat. Nu cred că asta este soluția”, a spus ministrul Monica Anisie, care a propus introducerea orelor de lectură în încercarea de a combate analfabetismul funcțional din romândul elevilor români. (Detalii AICI)
Studiul PISA (Programme for International Student Assessment) este realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).Prin aceste teste se evaluează în ce măsură elevii aflaţi aproape de finalul perioadei de educaţie obligatorie, la vârsta de 15 ani, deţin competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de bază necesare pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii.
![]()