Scene şocante în Bistriţa! Un bărbat și-a dat foc pe stradă, după ce s-a certat cu oamenii legii

Incident grav în Bistrița! Un bărbat de 51 de ani și-a dat foc în plină stradă în noaptea de joi spre vineri.

Polițiștii bistrițeni au intervenit de urgență la fața locului, alertați de un apel la 112.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Pentru că a avut arsuri pe aproximativ 20 la sută din suprafața corpului a fost transportat ulterior la Spitalul de Arși din București.

“Pacientul prezenta arsuri de gradul 2 si 3 pe 20% suprafața corporală , este transportat de echipaj C2 cu medic SAJ la Spitalul de Arsi Bucuresti”, a declarat Ciprian Păcurar, potrivit ziardebistrita.ro.

În privința circumstanțelor în care a avut loc incidentul, bărbatul s-a aflat în stare de ebrietate și a provocat un scandal. Acesta este motivul pentru care unul dintre vecini a solicitat intervenția Politiei Locale, iar în momentul apariției oamenilor legii și-ar fi dat foc.

În acest caz s-a sesizat și Inspoectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, iar oamenii legii fac cercetări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Ultima oră
08:38 - Președintele Nicușor Dan vizitează BSDA 2026, cea mai mare expoziție de apărare din regiune. Ce tehnica militară este expusă la Romaero
08:36 - Miruță: „În fabricile de armament din România au crescut copaci, de bine ce au fost folosiţi banii din înzestrare pentru Armata Română”. De ce programul SAFE e atât de important
08:15 - Călin Georgescu a felicitat AUR și PSD pentru moțiunea de cenzură: „Primul pas, în 35 de ani, spre o conciliere națională”
08:02 - (VIDEO) Donald Trump, primit la sediul „interzis” al puterii din Beijing. Ce a declarat președintele despre întâlnirea cu Xi Jinping
07:25 - Protestele din Serbia, au fost întrerupte de un incident grav. O mașină a intrat în grupul de manifestanți.
23:56 - Ce nu ar trebui să mai păstrezi în congelator. 6 alimente „uitate” care îți strică gustul și calitatea mâncării
23:22 - Lituania critică statele europene care „nu iau în serios” apărarea. Mesaj dur despre NATO și sprijinul pentru Ucraina
22:56 - Mihai Trăistariu a stârnit controverse după declarațiile făcute despre succesul Mădălina Manole: „Dacă nu era compozitorul ei, cuplat cu ea, poate că nici nu reușea”
22:51 - Scandal în zona digitalizării statului. Oana Gheorghiu îl acuză pe fostul șef ADR că a lansat un „fake news” despre trafic de influență.
22:22 - TikTok introduce abonamentul fără reclame în Marea Britanie. Schimbarea ar putea influența și utilizatorii din România