Ministerul Sănătății a recurs la măsuri stricte după ce un descoperit o angajată a fost diagnopsticatăcu coronavirus.
Analizele eiau ieșit pozitive pentru COVID-19 și, prin urmare, s-a dispus o anchetă epidemiologică.
Persoanele care au avut contact direct cu aceasta au fost testate sau sunt în curs de testare, fiind autoizolatela domiciliu. De asemenea, s-a dispus dezinfectarea birourilor din clădirea ministerului, iar programul de lucru de luni, marți și miercuri va fi suspendat, angajații lucrând de acasă.
În acest moment, femeia infectată cu Covid-19 se află internată în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, starea ei este bună, este ameliorată simptomatic.
Persoanele cu care a intrat în contact de pe traseul Iași-București, în data de 12.03.2020, au fost testate, iar testul a ieșit negativ. Mai sunt așteptate și rezultatul de la probele membrilor familiei sale.
Angajata are41 ani, este din Iaşi, recent revenită din Dubai șiface naveta Iaşi-Bucureşti, iar persoanele cu care a luat contact pe traseu, au fost testate, dar rezultatele sunt negative.
Ministrul Sănătății nu a intrat în contact direct cu această persoanădupă ce s-a întors din călătorie.
Reamintim că Victor Costache a fost testat la Parlament, în data de 13.03.2019, iar rezultatul este negativ. Acesta nu se află în izolare, nefiind contact direct nici cu senatorul Vergil Chițac depistat pozitiv și nici nu a fost la ședința Biroului Politic al PNL, de luni, 9 martie 2020.