După demisii succesive la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Suceava, joi doctorul militar col. Daniel Ionuţ Derioiu a preluat funcţia de manager. Totodată, ministrul Sănătății a precizat că ‘noua conducere va comunica în stil militar.’Sorin Hâncu, Preşedintele Colegiului Medicilor din Suceava, invitat la B1TV dă detalii despre situaţia de la faţa locului.
La Suceava a fost un accident epidemiologic. Un dezastru am spus eu şi îmi menţin acest termen. Pentru că datorită unor greşeli manageriale iniţiale, pe fondul exodului celor din zonele cu virus, s-a declanşat acest accident. Acest accident nu a fost bine manageriat în continuare, s-a perpetuat şi s-a ajuns la situaţia de atăzi când Spitalul Judeţean Suceava este transformt în spital pentru tratamentul pacienţilor cu infecţii COVID-19, spuneSorin Hâncu.
Preşedintele Colegiului Medicilor din Suceava salută decizia de militarizare a spitalului şi îşi exprimă încredere că vor fi luate, în sfârşit măsurile necesare.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Situaţia la Sceava s-a agravat de la o oră alta, atfel că un sfert din cele 94 de victime ale coronavirusului în România sunt din acest judeţ. PreședinteleKlaus Iohannisa discutat, joi, despre situația de la Suceava cu premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, cu ministrul de Interne, Marcel Vela, și cu autoritățile locale. Municipiul și opt comune limitrofe sunt în carantină totală de la începutul săptămânii, din cauza răspândirii extrem de rapide a coronavirusului.
Numărul total de cazuri din judeţul Suceava a ajuns la 701.