Economia SUA a pierdut, cel mai probabil, 22 de milioane de locuri de muncă în aprilie, în cea mai mare cădere de la Marea Depresiune, potrivit Reuters. Vestea este cel mai recent semn al efectelor stringente pe care le resimte cea mai mare economie a lume în contextul pandemiei de COVID-19.
Informația este cuprinsă în raportul pe care îl face lunar Departamentul american pentru muncă și care este urmărit cu un și mai mare interes acum, în criza coronavirus. Documentul va fi prezentat vineri și este de așteptat să anunțe, totodată, și o creștere a șomajului până la cel puțin 16% în aprilie. Practic, astfel, ar fi atins recordul negativ postbelic de 10,8%, care era stabilit în noiembrie 1982.
Numerele vor întări ipotezele potrivit căreia SUA va reveni lent din recesiunea cauzată de pandemie. Vor oferi o viziune mai exactă asupra consumului, investițiilor, comerțului și productivității, începând cu jumătatea lunii martie, când erau instituite restricțiile de carantină pentru a încetini răspândirea COVID-19.
Totuși, președintele Donald Trump este hotărât să repornească economia. „Economia noastră este pe aparate în acest moment”, a afirmat Erica Groshen, un fost comisar al sectorului de statistică din Departamentul pentru muncă. „Vom încerca apele în următoarele luni, să vedem dacă putem ieși în siguranță dintr-o comă indusă politic”, a adăugat ea.
Repornirea economiei este o preocupare și în România, unde, precum în SUA, majoritatea activităților non-esențiale au fost paralizate de criza COVID-19 și restricțiile sale specifice. Astfel, premierul Ludovic Orban a convocat o ședință, vineri, la Palatul Victoria, cu vicepremierul Turcan și mai mulți titulari de portofolii, cu scopul de a analiza eventuale măsuri pentru relansarea economică a țării. La întrevedere vor mai participaFlorin Cîțu (Finanțe Publice), Violeta Alexandru (Muncă), Lucian Bode (Transporturi), Adrian Oros (Agricultură) – pentru că discuția îi vizează și pe fermieri – șiCătălin Predoiu (Justiție).
Mai mult decât atât, tot vineri, dar la Cotroceni, și președintele Iohannis întreprinde noi demersuri pentru repornirea economiei. El îi așteaptă la o nouă rundă de discuții pe premierul Orban și ministrul Florin Cîțu, dar la întrevedere este așteptat și Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României.