Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă aactualizat lista incluse în zona galbenă, adică cele care prezintărisc epidemiologic ridicat.
Noua listă intră în vigoare vineri, 25 decembrie, și include 37 de țări și teritorii, cele mai multe dintre ele fiind europene.
Pe listă a fost reintrodusă Marea Britanie, țară cu care România a întrerupt legăturile aeriene pentru 14 zile, în urma descoperirii noii tulpini de COVID-19.
Din lista țărilor din zona galbenă au fost eliminate Austria, Iordania, și Polinezia Franceză.
Cetățenii care vin din 37 de state de pe listăsunt obligate dă stea în carantină 14 zile, dar pot ieși din carantină după a 10-a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă o simptomatologie specifică.
Persoanele care au avut însă COVID-19 în ultimele 90 de zile nu mai sunt obligate să stea în carantină.