Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, miercuri, la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la solicitarea acestuia, despre situaţia îngrijorătoare de securitate din regiune, dar și despre relația bilaterală România – Ucraina.
În discuția cu Zelenski, Iohannis a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
Klaus Iohannis a vorbit despre preocuparea României faţă de deteriorarea recentă a securităţii în Vecinătatea Estică şi în Marea Neagră, în apropierea frontierei estice a Ucrainei şi în Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia, și a lăudat atitudinea lui Volodimir Zelenski, menită să conducă la reducerea tensiunilor.
Administraţia Prezidenţială precizează că şeful statului român a acordat un spaţiu amplu în convorbirea telefonică problemelor legate de drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, cu accent pe dreptul la educaţie în limba română, şi a subliniat necesitatea soluţionării acestora, în cel mai scurt timp, pe calea dialogului.
El a apreciat deschiderea Ucrainei faţă de perspectiva încheierii unui Acord cuprinzător privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi minorităţii ucrainene din România şi a făcut un apel la omologul său ca autorităţile ucrainene centrale şi locale să îi implice în consultări aprofundate pe etnicii români pe teme ce ţin de drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina.
„Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat că identificarea eficientă de soluţii durabile în privinţa prezervării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina va conferi un imbold pentru consolidarea relaţiei bilaterale pe toate palierele sale”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Klaus Iohannis i-a mai transmis omologului său ucrainean că România este pregătită să doneze în perioada următoare echipamente medicale, dezinfectanți și vaccinuri, pentru a spriji combaterea pandemiei.
Volodimir Zelenski a mulțumit României pentru sprijinul constant în favoarea suveranităţii Ucrainei şi a integrităţii sale teritoriale şi pentru aspiraţiile sale europene şi euroatlantice.
„Preşedintele Zelenski a arătat că înţelege pe deplin preocupările părţii române legate de drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române şi a manifestat disponibilitatea pentru identificarea de soluţii, astfel încât identitatea culturală şi lingvistică a etnicilor români să fie protejată conform standardelor internaţionale”, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
În finalul convorbirii telefonice, preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat invitaţia adresată şefului statului român de a efectua o vizită în Ucraina.