Lovitură grea pentru Guvernul Bolojan. Ce alt grup din Parlament a anunțat că se alătură moțiunii de cenzură PSD-AUR

Lovitură grea pentru Guvernul Bolojan. Ce alt grup din Parlament a anunțat că se alătură moțiunii de cenzură PSD-AUR
Parlamentarii au votat fără să știe alocarea de bani pentru o asociație anti-avort. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Lovitură pentru Guvernul Bolojan. Situația politică se tensionează din nou, după ce chestorul Senatului, Ninel Peia, a anunțat că și grupul parlamentar PACE va susține moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor. Documentul ar putea fi depus chiar marți, potrivit declarațiilor acestuia.

Grupul PACE numără 12 senatori, iar sprijinul lor aduce opoziția foarte aproape de pragul necesar pentru a răsturna Executivul.

Lovitură pentru Guvernul Bolojan. Câte voturi mai lipsesc pentru demiterea Guvernului

Pentru ca Guvernul condus de Ilie Bolojan să fie demis, este nevoie de cel puțin 232 de voturi în Parlament. În acest moment, PSD, AUR și PACE cumulează 231 de voturi, fiind la limită. Astfel, un singur vot în plus ar putea face diferența. Surse politice indică faptul că voturi suplimentare ar putea veni din rândul parlamentarilor neafiliați sau de la formațiuni precum SOS și POT.

Ce spune Ninel Peia despre implicarea PACE

Liderul PACE a confirmat implicarea directă a grupului său în elaborarea și susținerea moțiunii:

„Da, grupul PACE va contribui la textul moţiunii şi, bineînţeles, împreună cu colegii de la AUR vom vota această moţiune”, a spus Peia, potrivit Știripesurse.

Acesta a subliniat că actualul context politic necesită măsuri radicale, afirmând că România are nevoie „de o resetare totală”.

Lovitură pentru Guvernul Bolojan. Când ar putea fi depusă moțiunea de cenzură

Potrivit lui Peia, există intenția ca moțiunea să fie depusă chiar în cursul zilei de marți. Totuși, PSD și AUR nu vor face acest pas decât în momentul în care vor avea garanția că au strâns minimum 232 de semnături, necesare pentru a asigura succesul demersului.

Cine nu susține moțiunea de cenzură

În acest moment, partidele din coaliția de guvernare și aliații lor nu dau semne că ar sprijini inițiativa. Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Uniunea Democrată Maghiară din România și reprezentanții minorităților naționale au transmis că nu vor vota moțiunea.

Conducerea PSD a încercat să calmeze eventualele tensiuni interne și externe, transmițând parlamentarilor că asocierea cu AUR este una strict conjuncturală. Potrivit mesajului intern, colaborarea vizează exclusiv demiterea Guvernului și nu presupune o viitoare guvernare comună.