Salvatorii montani au recuperate, în cursul nopţii de joi spre vineri, un bărbat care a căzut în apropierea Lacului Albastru din Munţii Gutâi.
„O persoană care practica alergare montană în zona respectivă a sunat la 112 şi a anunţat despre faptul că aproape de Fisura Zorilor (zonă deosebit de periculoasă cu o prăpastie de peste 40 metri) este un bărbat căzut care însă a reacţionat în momentul în care a fost mişcat de către persoana care alerga”, a declarat directorul Serviciului Public Judeţean – Salvamont Maramureş, Dan Benga, scrie Agerpres.
Acesta a mai afirmat că bărbatul căzut a fost găsit într-un timp extrem de scurt, a fost conştient, nu are afecţiuni medicale, singura problema fiind cantitatea de alcool consumată.
„Salvatorii montani au coborât în siguranţă persoana până în localitatea de unde a fost preluată de Poliţia oraşului Baia Sprie pentru investigaţii, aceştia anunţând şi aparţinătorii”, a spus Dan Benga.