Pelerinaj la Mitropolie: Peste 60 de mii de credincioși s-au închinat la moaştele sfinţilor Dimitrie, Nectarie şi Constantin şi Elena

Pelerinaj la Mitropolie: Peste 60 de mii de credincioși s-au închinat la moaştele sfinţilor Dimitrie, Nectarie şi Constantin şi Elena
Foto: B1 TV

Mii de oameni îndură de ore bune frigul în această dimineaţă pentru a se închina la moaştele sfinţilor Dimitrie, Nectarie şi Constantin şi Elena.

Azi-noapte, cozile au fost şi ele numeroase, majoritatea pelerinilor apelând la ceaiurile oferite de voluntarii de la Crucea Roşie. Aproape 200 de persoane, în special bătrânii, au avut nevoie şi de îngrijiri medicale. Astăzi se aşteaptă un număr foarte mare de credincioşi pe Dealul Mitropoliei.

Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor au pus la dispoziţie toate bisericile din jurul Dealului Patriarhiei pentru ca pelerinii să se adăpostească pe durata nopţii. De asemenea, au fost amenajate două săli de sport, la colegiile Mihail Eminescu şi Ion Creangă, pentru cazarea pe timpul nopţii a enoriaşilor.

 
Cozi kilometrice la moaște

Embed: