Președintele Traian Băsescu a declarat joi seară, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV, că Partidul Democrat Liberal nu mai seamănă nu cel pe care l-a construit el, precizând că această formațiune nu mai este pentru el un instrument politic.
„Știți cum e cu PDL și cu mine? Niciodată nu o să pot să nu mă simt aproape de ei, să nu-i iubesc pe pedeliști. În schimb, nu o să tolerez niciodată să mai spun că provin dintr-un PDL care nu mai seamănă cu PDL pe care l-am construit eu și care a dat țării de 2 ori președinte și miniștri”, a spus președintele.
Băsescu a mai spus că PDL nu îl mai poate ajuta, până termină mandatul de președinte, în atingerea obiectivelor.
„PDL de acum, așa cum e el, nu mai seamănă cu PDL care era când eu am plecat și o bună parte când a fost condus de Boc. Seamănă tot mai mult cu FSN, pentru mine PDL nu mai este un instrument politic. Până termin eu mandatul nu mă mai poate ajuta în atingerea obiectvelor. Eu le spun, dezinteresat, ca unul ce a plecat dintre ei, dar care azi se uită la ei și nu îi vine să creadă ce vede. Nu am nimic de așteptat de la PDL, ci am doar un regret teribil raportat la ce au fost și ce au ajuns”, a mai spus președintele României.
Traian Băsescu a precizat că nu se va întoarce în PDL după terminarea partidului.
„Nu mă urc la cârma PDL, dar moral sunt obligat să spun ce văd. Te doare, cum să ai mesajul PSD-ului în campania din interiorul PDL-ului? Îi sfătuiesc pe PDL-iști să meargă la o convenție deschisă, cu mandatele jos”, a continuat Traian Băsescu.