Doi muncitori şi-au pierdut viaţa vineri în timp ce lucrau la dezafectarea unui utilaj la Electrocentrale Galaţi, căzând în gol de la 15 metri înălţime, informează Mediafax.
Potrivit inspectorilor de muncă stabilind, cei doi muncitori nu se asiguraseră pentru lucrul la înălţime, fiind angajaţi ai unei firme din Vâlcea care efectua lucrări la Electrocentrale Galați.
La un moment dat, cei doi au tăiat elementele metalice de prindere ale utilajului la care lucrau iar acesta s-a prăbuşit, muncitorii dezechilibrându-se și căzând de la o înălţime de aproximativ 15 metri.
Inspectorii de muncă au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul de muncă. Cele două victime sunt din judeţul Vâlcea şi au 23 şi 34 de ani.