UPDATE 21.32: Turiștii au fost recuperaţi de către salvamontişti după o intervenţie care a durat peste trei ore.Starea celor patru tineri este bună, ei nefiind răniţi.
Patru turişti din Galaţi au rămas blocaţi, vineri după-amiază, pe partea superioară a Văii Caraiman din Masivul Bucegi, transmite Mediafax.
Şeful Serviciului Salvamont, Gheorghe Haiduc, a declarat că echipele de salvatori montani au plecat în căutarea celor patru, însă operaţiunea de salvare se desfăşoară cu dificultate, în condiţiile în care, pe parcursul zilei, au alternat perioadele în care a plouat, a căzut lapoviţă sau a nins. În plus, vizibilitatea în Masivul Bucegi este redusă pe alocuri sub zece metri.
În această perioadă există risc de avalanşă pe văile din Bucegi, gradul de risc fiind cotat cu trei pe o scară de la unu la cinci, cinci reprezentând pericol maxim.