La nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie (PNA) se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustață cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, pentru aplicarea unor decizii mai blânde, susțin surse judiciare.
„Din punct de vedere operativ, nu s-a făcut nimic, dar informații au existat încă 2005 la nivelul PNA”, au declarat aceste surse, citate de Mediafax.
Pe de altă parte, că „activitatea infracțională a judecătorului a devenit atât de flagrantă încât, în 2008, o colegă a sa judecător, fostă procuroare, a informat organele abilitate în legătură cu atitudinea magistratului”.
„A spus că ar vrea să nu mai lucreze în colaborare cu acest magistrat și că îi era frică pentru cariera ei. Îi era frică să nu fie arestată din cauza atitudinii magistratului”, au mai spus sursele citate.
Potrivit acelorași surse, judecătoarea în cauză ar fi optat să nu facă plângere penală pe numele lui Mustață, deoarece i-a fost teamă să nu fie stigmatizată ulterior de către colegi.
Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi pentru 30 de zile, în 30 aprilie, în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare.
Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti nu este definitivă, contestaţiile judecătorului şi grefierei urmând să se judece la instanţa supremă.