Victor Ponta critică în termeni duri Guvernul Dragnea-Tudose cu privire la măsurile fiscale pe care vor fi adoptate de la 1 octombrie. Fostul premier se declară împotriva splitării TVA și se arată încrezător că există posibilitatea creării unei majorităţi în Parlament care să voteze împotriva plăţii defalcate a respectivei taxe.
"Din păcate, aşa-zisul program de guvernare pe care l-am prezentat toţi şi în care am crezut toţi şi-a încetat valabilitatea din a doua zi după alegeri, nu mai este valabil şi văd că nici nu se mai pune problema să-l aplice cineva, iar măsurile economice şi sociale din păcate sunt greşite. (…) Ne luptăm cât putem să convingem toţi parlamentarii, indiferent de partidul din care fac parte sau de ordinele de la partid, să picăm povestea aia cu TVA splitat, se mai poate încă. Până la 1 ianuarie nu intră în vigoare, şi venind legea de aprobare la Parlament, bănuiesc că cei de dreapta o să voteze oricum contra, dacă votează şi cei de la ALDE, care sunt liberali, cei de la PSD sunt cam toţi de acord cu noi, dar le e frică să voteze, că se supără domnul Dragnea, dar se poate face o majoritate să scăpăm de povestea cu TVA split. La fel sper să nu intre în vigoare ce s-a anunţat cu trecerea contribuţiilor la angajat, pentru că iarăşi va fi o mare harababură şi va fi o mare problemă pentru zona de încasări", a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă, potrivit agerpres.ro.
Odată cu defalcarea TVA, se cam "strică" ce s-a făcut în ultimii cinci ani, mai spune fostul premier.