Premierul Mihai Tudose a anunțat cu mare tam-tam raportul ANPC despre băncile ”mai rele decât Terente”, dar acesta are două mari probleme, notează gandul.info. În primul rând, documentul prezintă rezultatele unor controale făcute de prin 2015 până prin iulie 2017, numele băncilor găsite vinovate pentru că și-au păcălit clienții nefiind precizate. În al doilea rând, controlul cerut insistent de Tudose abia a început și nu va fi gata mai devreme de o lună.
În raport se arată că o primă serie de controale a fost efectuată în perioada 27.11.2015 – 31.03.2016, pentru ”verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de credit de consum, cu sau fără ipotecă, de către societăţile bancare”. O a doua serie de controale s-a desfășurat în perioada 08.05.2017 – 16.06.2017, pentru a verifica respectarea ”prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de credit, cu sau fără ipotecă, de către instituţiile financiar nebancare, încheiate în intervalul 01.02.2017 – 05.05.2017”. Ambele au fost finalizate cu amenzi date unor bănci, nu se precizează care anume.
Raportul mai arată că marele control demarat cu doar două zile în urmă nu vizează aspecte legate de cum ”sunt furaţi românii”, cum a spus Tudose, ci doar ”verificarea respectării legislaţiei privind activităţile de promovare şi publicitate de către instituţiile de credit (web site-uri, reclame TV, pliante, etc.)”.
Miercuri, premierul a cerut reprezentanţilor Ministerului Economiei, în debutul ședinței de guvern, să publice sinteza activităţilor de control făcută în sistemul bancar, susţinând că ”va fi o lectură frumoasă şi interesantă pentru toată lumea”.
”Nu e nimic secret, că de asta l-a făcut, ca să ştim ce e acolo. Nu l-am citit, dar dacă e aşa de gros şi frumos, cred că va fi o lectură frumoasă şi interesantă pentru toată lumea, că nu e de uz intern”, a comentat Tudose.