Sorin Oprescu: Prețul la căldură se va dubla. Guvernul se spală pe mâini de români

Sorin Oprescu: Prețul la căldură se va dubla. Guvernul se spală pe mâini de români
Foto: B1 TV

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a criticat dur într-o conferință de presă decizia Guvernului de a tăia suvenția de încălzire, declarând că acesta este modul politicienilor “de a se spăla pe mâini” de cetățenii români, iar cei care vor suporta costurile fiind Primăria și cetățenii.

“Guvernul se spală pe mâini de această problemă și lasă Primăria și cetățenii să suporte costurile. Asta înseamnă că prețul la încălzire se poate dubla, nu vreau să sperii pe nimeni, dar dacă Guvernul nu are curaj să spună asta, o spun eu”, a declarat Sorin Oprescu.

Primarul Bucureștiului a explicat că înainte ca Guvernul să taie suvenția de încălzire, sistemul funcționa în felul următor: “prețul era plătit jumătate de către populație, jumătate de către stat, prin subvenția dată de Guvern împreună cu Primăria. O parte din populația săracă era ajutată cu ajutoare directe să plătească această jumătate de preț. Primăria Generală plătea subvenția către producătorul de energie termică la primăriile de sector, iar primăriile de sector dădeau ajutoare populației. Guvernul dădea până acum subvenția către producătorul de energie termică și dădea și ajutoare către primăriile de sector prin Ministerul Muncii”.

Însă, în prezent, sistemul rămâne, dar Guvernul dă mai puțini bani. “Guvernul nu mai dă deloc subvenție, iar suma pe care o dă pentru ajutoare este mai mică decât suma baniilor dați pe subvenție și ajutoare”, a explicat în continuare Oprescu.

Sorin Oprescu a precizat că cei care vor primi ajutoare sunt cetățenii cu venituri sub 786 de lei, dar pentru că normele Guvernului nu sunt încă concluzionate, Primăria nu știe încă cine va “avea dreptul și cine nu la ajutoare”.

Primarul general al Capitalei a spus în continuare că Primăria va da ajutoare pentru bucureștenii cu veniturile foate mici, astfel încât “aceștia să nu simte scumpirea”, dar chiar și așa bucureștenii vor simți o scumpire.

Primăria Bucureștiului va aștepta să vadă dacă are voie să-i ajute pe cei cu venituri sub 786 de lei, în final Sorin Oprescu concluzionând că această “așteptare este o aberație care trebuie clarificată cât mai curând”.

Oprescu: Guvernul se spală pe mâini de cetățeni

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`