Vrei să afli ora exactă la care te-ai născut? Află ce taxă cer spitalele din România în funcție de județ

Vrei să afli ora exactă la care te-ai născut? Află ce taxă cer spitalele din România în funcție de județ
Sursa foto simbol: Freepik

A apărut o nouă taxă în spitale! Mai multe unități medicale din România au început să perceapă taxe pentru furnizarea orei exacte la care s-a născut un copil, o informație cerută, în special, de cei interesați de astrologie.

Pentru mulți părinți sau adulți care își caută datele din trecut, ora și minutul nașterii sunt esențiale în realizarea unei astrograme sau în determinarea ascendentului.

A apărut o nouă taxă în spitale! De ce vor oamenii să afle ora exactă a nașterii

Interesul pentru această informație vine în principal din zona astrologiei. Ora exactă a nașterii este considerată un element-cheie în calcularea ascendentului și în interpretarea hărții astrale.

În lipsa acestei informații, rezultatele pot fi aproximative, deoarece ascendentul se modifică la intervale de câteva ore.

A apărut o nouă taxă în spitale! Cât costă să afli ora nașterii în România

Costurile diferă semnificativ în funcție de oraș și de politica fiecărei unități medicale, potrivit romaniatv.net.

De exemplu:

  • în Iași, tarifele ajung între 300 și 500 de lei

  • la Spitalul Filantropia din București, taxa este de aproximativ 300 de lei

  • la Buzău, costul este de circa 100 de lei

  • în Suceava, suma scade până la 10 lei

Există însă și orașe în care acest serviciu este gratuit, cum ar fi Baia Mare sau Timișoara.

De ce percep spitalele aceste taxe

Reprezentanții unităților medicale explică faptul că ora exactă a nașterii nu este încadrată ca informație medicală esențială. În multe cazuri, personalul trebuie să consulte arhive vechi, iar procesul poate dura chiar și câteva zile.

Din acest motiv, unele spitale au introdus o taxă administrativă pentru a acoperi efortul logistic necesar identificării documentelor.

Ce rol are ascendentul în astrologie

În interpretările astrologice, zodia este asociată poziției Soarelui, în timp ce ascendentul reflectă constelația aflată la orizont în momentul nașterii.

Chiar dacă un astrolog experimentat poate aproxima ascendentul fără ora exactă, această informație rămâne importantă. Ascendentul este considerat relevant pentru descrierea trăsăturilor fizice, dar și a modului în care o persoană interacționează cu cei din jur.