Loteria Română a anunțat că la tragerea Loto 6/49 de joi seară a fost câștigat premiul la categoria I în valoare de peste 3,9 milioane de euro, cu un bilet jucat la o agenție din Giurgiu.
Biletul câștigător a fost plasat în Giurgiu, spune Loteria Română.
„La tragerea Loto 6/49 s-a câștigat premiul la categoria I în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Giurgiu, iar costul celor 3 variante simple a fost de 21,50 de lei”, au scris reprezentanții Loteriei Române, joi seară, pe Facebook.
Tot astăzi au fost câștigate și alte premii.
„La tragerea Loto 6/49 s-au mai câștigat 9 premii la categoria a II-a în valoare de 15.657,03 de lei. Biletele norocoase au fost jucate la agenții din Pitești, Constanța, Cernavoda, Slanic Prahova, în sectoarele 1, 3, 5 și 6 din Bucuresti și la un terminal POS dintr-o locație parteneră. La tragerea Loto 5/40 s-a câștigat premiul la categoria a II-a în valoare de 83.253,80 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Constanța”, se mai arată în aceeași postare.