Este doliu în Armata Română!
Generalul Constantin Ispas, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, s-a stins din viață marți seara, la vârsta de 95 de ani.
ARSENIE BOCA ANUNȚĂ APOCALIPSA! SE VA ÎNTÂMPLA ÎN ROMÂNIA PESTE CÂTEVA ZILE! E FĂRĂ SCĂPARE
Copil de trupă, mai târziu rănit și bolnav de TBC în al Doilea Război Mondial, a fost lăsat la vatră, însă a revenit în rândurile militarilor.
ȘOCANT! ULTIMA IMAGINE CU CRISTINA ȚOPESCU ÎN VIAȚĂ! CUM A APĂRUT… (FOTO)
Cariera sa a căpătat alte dimensiuni în anul 1953, atunci când a fost admis la Academia Militară, reușită care i-a deschis drumul până la gradul de general al Armatei Române.
LACRIMI PENTRU MARA BĂNICĂ! A MURIT FULGERĂTOR! VESTEA NEAGRĂ A ȘOCAT TOATĂ ROMÂNIA (GALERIE FOTO)
Constantin Ispas a condus și Centrul Militar Gorj, iar în ultimii ani a fost președinte al Asociației Veteranilor de Război, potrivit jienii.ro.
Acesta a fost declarat cetățean de onoare al Municipiului Târgu-Jiu și al comunei Turcinești, unde locuia.
„Generalul Constantin Ispas, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, cetățean de onoare al municipiului Târgu Jiu, nu mai este printre noi. Constantin Ispas este un om cu un trecut extraordinar, pe care l-am considerat un adevărat mentor și a cărui carieră m-a inspirat. A parcurs drumul anevoios al armatei, pornind de la gradul simplu de soldat și ajungând general. Rănit grav pe front și bolnav, nu a renunțat la haina militară și a continuat să servească patria cu onoare. A fost cadru didactic al Academiei Militare, iar după Revoluția din 1989 a fost ales primar al comunei natale, Turcinești. Și-a dedicat ultima parte a vieții vechilor săi camarazi, ca președinte al Asociației Veteranilor de Război. Este un om pe care l-am stimat mereu și căruia i-am purtat un imens respect, reprezentant al unei generații care a sacrificat atât de multe pentru România.Dumnezeu să-l odihnească în pace! Mulțumim pentru tot, domnule general!”, a scris pe Facebook primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu.