A murit una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale Regelui Mihai I. Familia Regală: Simina Mezincescu, un exemplu de demnitate și rezistență în fața brutalității comunismului

A murit una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale Regelui Mihai I. Familia Regală: Simina Mezincescu, un exemplu de demnitate și rezistență în fața brutalității comunismului
Foto: Facebook @ Familia Regală a României

Simina Mezincescu, Comandor al Ordinului Coroana României și purtătoare a Crucii Casei Regale a României, s-a stins din viață la vârstă de aproape 94 de ani, a anunțat Familia Regală.

A murit Simina Mezincescu. Mesajul Familiei Regale

Simina Mezincescu s-a născut pe 4 noiembrie 1928 și, potrivit Familiei Regale a României, „a fost unul dintre acei oameni care, într-o viață lungă și bogată, au țesut, prin energia, compasiunea, cunoașterea și curajul lor, părți ale istoriei țării noastre”.

„Cunoscută în perioada interbelică drept una dintre primele noastre campioane la raliuri automobilistice, Simina Mezincescu a cultivat şi relaţiile culturale şi economice oferite de ascendenţa sa dintr-o veche familie aromână, devenind apropiată marilor oameni de cultură ai României. Acest lucru a determinat ca, în anul 1959, să fie judecată şi condamnată în cadrul marelui «Lot Noica-Pillat», după o anchetă în cursul căreia a avut de suferit torturi inimaginabile, ale căror urme le-a purtat întreaga viaţă. În cursul încarcerării, la închisoarea din Miercurea Ciuc, a împărţit celula cu soţia lui Ion Mihalache”, a scris Familia Regală a României, într-o postare pe Facebook.

Potrivit Familiei Regale, recunoașterea de care se bucura Simina Mezincescu în țară și în străinătate, au ajutat-o să fie eliberată din închisoare în anul 1963, după patru ani în care nu a avut dreptul să își vadă familia.

La București, ea a devenit prietenă lui Nicolae Steinhardt, un alt martir al închisorilor politice comuniste. Ulterior, prin demersurile lui Henri Coandă, a putut să iasă din România până la Paris, însă ulterior s-a întors în ţară pentru a fi aproape de rudele sale în vârstă.

„Începând cu anul 1990, Simina Mezincescu a fost cea mai importantă susţinătoare a revenirii Familiei Regale în România, punându-şi la dispoziţie casa din strada Berthelot, resursele materiale şi contactele cu elita românească pentru a organiza primele vizite din România ale Regelui Mihai, Reginei Ana şi Majestăţii Sale Margareta. A fost martoră la evenimentele din decembrie 1990, fiind alături de Rege atunci când acesta a fost expulzat din ţară. A avut apoi un rol fundamental în organizarea Casei Majestăţii Sale Regelui în România, în organizarea primelor proceduri de retrocedare, dar şi la primele evenimente publice ale Familiei Regale”, se mai arată în aceeași postare.

Astfel, Simina Mezincescu a fost numită Şefa Protocolului Regal, funcţie în care şi-a dedicat mai bine de două decenii consolidării poziţiei Coroanei în România. Femeia nu a lipsit de la nicio activitate regală și a arătat mereu loialitate, tact, umanitate şi un umor plin de suflet, facilitând prin resursele şi inteligenţa sa bunul mers al acestora.

„În ultimii ani, din cauza stării de sănătate, nu a mai putut să fie prezentă în viaţa publică, însă membrii Familiei Regale i-au păstrat, până în ultima clipă, recunoştinţa pentru ajutorul acordat în anii de răscruce ai secolului trecut”, spune Familia Regală.

„Pentru Casa Majestăţii Sale, Simina Mezincescu a fost un exemplu de profesionalism şi distincţie, şi un model de urmat în întreaga activitate. Iar pentru istoria României, Simina Mezincescu este un exemplu de demnitate şi rezistenţă în faţa brutalităţii comunismului, şi un om care, păstrându-şi curajul, speranţa şi energia, a putut să contribuie, timp de mai multe decenii, la dezvoltarea pozitivă a societăţii noastre”, a continuat Familia Regală.

Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, i-a transmis o scrisoare de condoleanțe lui Yvette Fulicea, fiica Siminei Mezincescu.

„Odihnească-se în pace între cei drepţi!”, a subliniat Familia Regală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`