Catedrala Mântuirii Neamului a devenit, în a treia noapte de pelerinaj, loc de rugăciune pentru sute de credincioşi. Oamenii au venit din toate colţurile ţării, unii parcurgând sute de kilometri pentru a se închina. Pentru mulţi, intrarea în acest lăcaş sfânt a însemnat un moment rar, încărcat de trăire, credinţă şi recunoştinţă.
A treia noapte de pelerinaj a transformat esplanada Catedralei Naționale într-un loc al răbdării și credinței neclintite. Românii au venit din toate colțurile țării, purtând în suflet speranță, recunoștință și dorința de a se ruga. Au stat ore întregi la rând, alături de familie și prieteni, pentru a păși, chiar și pentru câteva minute, în Catedrală.
Unii stau la rând ore intregi, considerând intrarea în Catedrala Națională o ocazie unică de rugăciune. Pentru mulți, clipa în care pășesc în edificiu înseamnă împlinirea unui vis și găsirea unei liniști profunde. „Vreau să intru în altar şi ştiu că nu o să mai am ocazia să fac asta. Da, de aproape 7 ore”, a declarat a transmis un credincios, potrivit observatornews.ro.
Credința îi unește și le dă puterea să rămână acolo, înfrigurați, dar plini de speranță și emoție. Unii spun că trăiesc o adevărată minune, o dovadă a legăturii dintre poporul român și credința sa neclintită. „Este o minune dumnezeiască făcută cu toată participarea poporului român”. „Aştept să intru, dar aşa, multă lume fiecare cu gândurile lui, cu speranţe, cu de toate”, au mai spus credincioşii.
Până pe 31 octombrie, porțile Catedralei Naționale rămân deschise, chiar și pe timpul nopții, pentru pelerini și rugăciune.
În perioada 2010-2025, în construcția Catedralei Mântuirii Neamului au fost investite peste 270 de milioane de euro.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române a transmis că suma este estimativă și se referă la „întregul ansamblu” al Catedralei, „care cuprinde clădirile anexă și celelalte construcții”.
O cifră exactă a finanțării publice „va putea fi oferită în momentul încheierii complete a lucrărilor la ansamblul Catedralei Naționale. Până în momentul actual, conform cifrelor estimative, peste 10% din costuri au fost acoperite din fonduri proprii”, a transmis Patriarhia Română.