Accident grav în Cluj. Un bărbat a murit la fața locului și un altul a fost transportat de urgență la spital

Accident grav în Cluj. Un bărbat a murit la fața locului și un altul a fost transportat de urgență la spital
Foto simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

Un accident grav a avut loc vineri, în localitatea Mărtinești, județul Cluj. În urma coliziunii, un bărbat a murit și altul a fost transportat la spital.

Incidentul s-a produs în jurul orei 16.00 și a fost implicat un singur autoturism, care se deplasa pe direcția Turda-Cluj. Un bărbat a fost declarat decedat la locul accidentul, iar un altul, în vârstă de 38 de ani, a suferit multiple răni și a fost transportat de urgență la spital.

„În autoturism se afla încarcerat un alt bărbat, conștient și cooperant, dar care prezintă multiple traumatisme. Cel din urmă a fost preluat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă și va fi transportat de urgență la spital”, a transmis ISU Cluj, potrivit Monitorul Cluj.

Traficul s-a desfășurat cu dificultate în zonă

Autoturismul a părăsit partea carosabilă, însă circumstanțele în care s-a petrecut accidentul urmează să fie stabilite cu exactitate în cadrul cercetărilor desfășurate de polițiști.

Accidentul a cauzat perturbări semnificative în trafic, circulația în zonă desfășurându-se cu dificultate