Accident tragic pe centura Florești-Cluj-Napoca. Două persoane au murit

Accident tragic pe centura Florești-Cluj-Napoca. Două persoane au murit
Sursa foto: Captură video B1TV

Sfârșit tragic pentru un bărbat și o femeie, după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit violent de un cap de pod. Ca urmare a impactului, bărbatul a murit pe loc, iar femeie, aflată în stare gravă, a fost transportată la spital. La scurt timp după, și femeia a fost declarată decedată. Evenimentul nefericit a avut loc pe centura Florești-Cluj-Napoca, joi seară.

La locul accidentului, pe centura Florești-Cluj-Napoca, au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, potrivit Observator News.

Ambele victime au fost găsite inconștiente

Atunci când au ajuns la fața locului, pompierii i-au găsit atât pe bărbat, cât și pe femeie, în afara mașinii avariate. Bărbatul era în stop cardio-respirator, iar în ciuda eforturilor depuse de paramedici pentru a-l salva, acesta nu a răspuns la manevrele de resuscitare și a fost declarat decedat.

Femeia, găsită inconștientă, prezenta o leziune gravă la nivelul unui picior și a fost dusă la spital în stare gravă. Și ea a fost declarată decedată la scurt timp după.