Adriean Videanu aniversează azi 58 de ani şi din întreaga sa activitate, bucureştenii îşi amintesc prima dată cuvântul bordură. Primar General al Capitalei între anii 2005-2008, Videanu a început o amplă operaţiune, pomenită şi azi, de schimbare a bordurilor trotuarelor acolo unde era cazul, dar şi unde nu… Prin urmare, fostul edil rămâne cu această etichetă şi cu veşnica suspiciune că s-a îmbogăţit de pe urma amplei operaţiuni borduristice. Chiar aşa: ce avere are Adriean Videanu, politician dar şi versat om de afaceri?
Devenit unul dintre principalii lideri aiPD-Lîncepând cu anul 2000, Adriean Videanu a a deținut funcțiile de Ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (2008 – 2010) și de vicepremier, ministru de stat responsabil cu coordonarea politicilor economice (2004 – 2005). A fost de asemenea ales de 5 ori deputat deTeleormanînParlamentul României(1990 – 2004), iar în 2005 a fost ales Primar General alBucureștiului.
Adrian Videanu este un demn reprezentant al localităţii Videle din jud. Teleorman, provenind dintr-o familie înstărită de agricultori. În zona afacerilor a intrat în 1990, imediat ce libera iniţiativă a fost decretată liberă în România. Împreună cu soţia sa, Violeta, Videanu şi-a făcut o firmă care a prosperat de la un an la altul. Totuşi, abia după 20 de ani de afaceri a intrat în topul milionarilor români.
Începând cu 2002, revistaCapitalîl consideră pe Adriean Videanu ca făcând parte din top 100 al celor mai bogați oameni din ţara noastră. Averea sa era estimată în 2004, când se pregătea să intre înguvernul Tăriceanu, la 30 de milioane dedolari. În mare parte, averea sa era bazată pe valoarea acțiunilor deținute de soții Videanu în ansamblulTitan Mar–Marmosim (unul din primii furnizori de piatră naturală din România), care ulterior s-a dovedit supra estimată.
În 2009, tot conform revisteiCapital, averea lui Adriean Videanu atingea 200-220 de milioane de euro, bazată în mare parte pe acţiunile societăţii Titan Mar, furnizoare a unei părţi din bordurile care i-au înnebunit pe bucureşteni…
Fostul edil al Bucureştiului a acuzat mass media că exagerează şi nu e nici pe departe atât de bogat. Potrivit declarației sale publice de avere și venituri, averea soților Videanu nu depășea 2 milioane de euro.
„Nu sunt de acord cu politicienii care se ascund în spatele soacrei, în spatele cumnatului și au, în momentul de față, averi pentru care nu pot justifica nici proveniența banilor și nici taxele și impozitele aferente averii” – declara Videanu la acel moment.
Ulterior opinia publică avea să afle că s-a ţinut de cuvânt. Parte din averea sa nu era pe numele soacrei, ci al mamei sale – Sanda Videanu, care deţinea un conac şi o proprietate impresionantă la Videle, potrivit Libertatea.
Una peste alta, în 2013, în momentul în care procurorii i-au pus sechestru pe avere, în timpul cercetării lui în dosarul Romgaz, Videanu deţinea pe hârtie în jur de 60 de milioane de euro. Sechestrul a vizat un imobil din Snagov, trei apartamente din Bucureşti şi un apartament în Mamaia. De asemenea, i s-au blocat conturile din două bănci şi un număr de 66.906 de acţiuni pe care le deţine la trei societăţi comerciale.
Videanu şi-a văzut mai departe de afaceri, iar 2018 a fost achitat în dosarul cu prejudicii de 130 milioane euro, dosar în care Alina Bica a fost condamnată definitivla 4 ani de închisoare. Tot în 2018, soţia Violeta Videanu, etala cea mai scumpă geantă din România, unHermes de zeci de mii deeuro…
În 2020, după ultimele informaţii, fostul primar general al Capitalei Adriean Videanu se pregateste sa construiasca un mini-cartier de zgarie nori cu pana la 35 de etaje în plin Bucureşti, la intersecţia Căii 13 Septembrie cu Aleea Progresului, pe un teren de cinci hectare. Proiectul deşi a primit avizul PUZ al Primăriei Generale a Bucureştiului este deja contestat de proprietarii dn zonă.