Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de ger, valabilă în toată ţara începând din această noapte şi până duminică dimineaţa, transmite Agerpres.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 8 februarie, ora 2:00 – 9 februarie, ora 10:00, pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării.
Temperaturile vor coborî frecvent sub -10 grade şi local, mai ales în nord-estul, centrul şi sudul ţării, sub -15 grade, chiar până în jurul a -22 de grade Celsius în zonele depresionare.
Pentru zona Bucureşti, meteorologii prognozează, în următoarele trei zile, o vreme rece, cu cer noros şi ninsori slabe, în special la începutul intervalului.
Astfel, vineri, până la ora 22:00, cerul va avea înnorări după-amiaza şi la începutul nopţii, când temporar va ninge slab şi se va depune un strat nou de zăpadă de 2-5 cm. Vântul va sufla slab şi moderat (viteze de 25-40 km/h). Temperatura maximă va fi de 3-4 grade.
De asemenea, în intervalul 7 februarie, ora 22:00 – 9 februarie, ora 10:00, vremea va fi geroasă dimineaţa şi noaptea, iar temperatura minimă va fi cuprinsă între -12 şi -8 grade, mai scăzută în zona pre-orăşenească, spre -17 grade Celsius.