UPDATE 10. 20 Procesul a început cu o amânare. Ședința de judecată a fost amânată până pe data de 6 octombrie. Asta după ce Federaeția Română de Fotbal a depus o cerere în acest sens. Tot o amânare a cerut și fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, susținând că s-a certat cu avocatul și că la această ședință nu are niciun apărător.
Ultima şansă pentru greii fotbalului. Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu sunt aşteptaţi la Curtea de Apel, unde se reia procesul dezafilierii Universităţii Craiova. Cei doi au fost condamnați în primă instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare, informează B1 TV.
În motivarea decizie luate demagistrații Tribunalului București se arată că aceștia, prin funcțiile de președinte LPF, respectiv de președinte FRF pe care le-au deținut, au dat dovadă de exces de putere și au abuzat în disprețul statului de funcțiile avute. Aceștia au acționat astfel încât jucători de la Universitatea Craiova au plecat gratis, creând un prejudiciu statului de 10 milioane de euro.
Mitică Dragomir și Mircea Sandu au fost condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare, la plata unor despăgubiri de 250 de milioane de euro și la prestarea unor munci în folosul comunității la Poliția Locală Sector 1, respectiv la Episcopia București.