Eveniment - 14 dec, 15:29
Un accident grav s-a produs pe drumul ce leagă județele Botoșani de Iași. O ambulanță care transporta un pacient la spital s-a ciocnit cu un autoturism care nu a acordat prioritate după ce a ieșit de pe un drum secundar, potrivit Antena3.ro.
În urma impactului violent ambulanța a fost avariată în partea din față, în timp ce autoturismul Volkswagen a fost lovit în partea din stânga spate și rotit la 180 de grade pe șosea.
Nu au fost înregistrate victime, însă autosanitara nu și-a mai putut continua drumul către Iași cu pacientul aflat pe targă.
A fost nevoie de intervenția unui alt echipaj medical de la Botoșani pentru a prelua pacientul și pentru acordarea îngrijirilor medicale celor răniți.