ANM: Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă pentru întreaga țară

ANM: Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă pentru întreaga țară
Foto: libertatea.ro

Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă pentru întreaga țară, în intervalul 2-5 octombrie, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Astfel, de marți până sâmbătă vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, cu viteze de 45…50 km/h la rafală şi trecător, mai ales în zona litoralului, 60…70 km/h.

În cea mai mare parte a țării vremea se va menține deosebit de rece cu valori termice ce se vor situa cu 10… 15 grade sub mediile normale pentru această lună.

Temperaturile minime nocturne vor fi negative, îndeosebi în regiunile intracarpatice, favorizând local producerea brumei.

La munte va mai ninge slab în prima parte a intervalului, iar trecător, în zona subcarpatică precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.