Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară anunțămăsuri la nivel naţional pentru a preveni răspândirea virusului gripei aviare, după confirmarea unui focarla o fermă de păsări din județul Mureş.
Printre restricțiile impuse se numără suspendarea comerţului ambulant cu păsări, dar şi activităţile comerciale cu păsări vii prin intermediari. Comercializarea va fi făcută doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată.
Dispozițiile care sunt valabileîn următoarele30 de zile:
Respectarea acestor măsuri se va face prin controale organizate în comun de către structurile teritoriale ale ANSVSA şi Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv controale în trafic şi în Punctele de Trecere a Frontierei vizând transporturile de păsări vii.
„În contextul epidemiologic actual, de creştere a numărului focarelor de gripă aviară pe tot teritoriul Europei, presiunea virală este foarte mare şi de aceea este absolut necesară impunerea şi respectarea unor măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea acestei boli. La nivel european, pierderile economice cauzate de evoluţia gripei aviare sunt foarte mari, statul cel mai afectat fiind Polonia. De aceea, ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate şi respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi, pentru a împiedica răspândirea gripei aviare pe teritoriul ţării noastre şi a evita pagubele economice enorme generate de această boală”, arată sursa citată, potrivit news.ro.
ANSVSA monitorizează în permanenţă statusul de sănătate al păsărilor domestice şi al celor sălbatice (rezervorul natural de virus), astfel încât pe piaţă să ajungă doar produse provenite de la animale sănătoase şi, implicit, să protejeze industria avicolă din ţara noastră.
Un focar de gripă aviară a fost depistat la o fermă din localitatea Ungheni, joi. Toate păsările, adică 180.000 de exemplare au fostsacrificate pentru a preveni răspândirea virusului.
În jurul focarului s-a delimitat o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km unde s-au luat măsuri de restricţie severe de circulaţie a persoanelor, a animalelor şi a mijloacelor de transpor şi se aplică următoarele: