„Antrenorul de genii”, Kristof Lajos, condamnat la 13 ani de închisoare. Care sunt acuzațiile

„Antrenorul de genii”, Kristof Lajos, condamnat la 13 ani de închisoare. Care sunt acuzațiile
Kristof Lajos Sursa foto: Facebook

Cunoscut drept „antrenorul de genii” , Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra mai multor copii. Potrivit G4Media, bărbatul a fost prins în flagrant în vara anului trecut în timp ce viola cu un minor în vârstă de 14 ani. 

Judecătoria Sectorului 4 a admis parțial solicitarea de despăgubiri civile, iar Lajos este obligat să plătească 100.000 de euro, despăgubiri morale, către copiii agresați, relatează Stiripesurse.

Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă una dintre părțile vătămate, a precizat că Lajos a încercat să își diminueze limitele de pedeapsă prin denunțarea unor pretinși traficanți de droguri, însă propunerea a fost respinsă de instanță.

Procesul lui Lajos a început în ianuarie 2025

Pe 16 ianuarie, procurorii care au instrumentat dosarul care îl vizează pe Kristof Lajos au dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru viol comis asupra unui minor. Fapta a fost instrumentată după ce în iulie 2024, polițiștii de la Secția 26 de Poliție, Sectorul 4, l-au prins în flagrant în timp ce întreținea relații sexuale cu un băiat de 14 ani.

Avocatul Adrian Cuculis menționează că existau mai multe plângeri pe numele lui Lajos, însă doar una dintre plângeri a fost abordată „cu adevărat serios”, când au fost montate camere video în apartamentul bărbatului.

Cine este Kristof Lajos, „antrenorul de genii”

Kristof Lajos se autodescrie drept „mentor de top, dramaturg, scriitor, profesor”, relatează Stiripesurse. El a înființat o școală de mentorat pentru copii, care însă nu era acreditată de Ministerul Educației

Lajos susținea că sistemul pe care îl aplică este unic și include mecanisme de învățare pentru copii cu dublă excepționalitate, copii cu inteligență peste medie, copii proveniți din familii cu istoric de violență în familie și copii cu nevoie speciale în educație (dizabilități de învățare, ADHD, ADD, Autism).

În realitate, „antrenorul de genii” nu are studii superioare, și a absolvit până în momentul actual opt clase.