Ministerul Justiției a înregistrat zece candidaturi pentru funcţiile de procuror general, şef al DNA şi şef al DIICOT. Alex Florența și Marius Voineag, fac un pas în spate și vor candida ca adjuncți la Parchetul General, respectiv DNA.
Conducerea principalelor parchete din România este vizată de zece candidați, conform datelor prezentate de Ministerul Justiției. În schimb, actualii șefi ai Parchetului General, Alex Florența, și al DNA, Marius Voineag, au ales să facă un pas în spate. Ei nu vor mai candida pentru prelungirea mandatelor, dar vizează câte un post de adjunct, conform unor surse judiciare.
Pentru șefia Parchetului General candidează șefa DNA Iași, Cristina Chiriac. La conducerea DNA s-au înscris trei candidați, cei doi procurori adjuncți în cadrul instituției, Viorel Cerbu și Tatiana Toader, și Vlad Grigorescu, fost procuror șef adjunct al Secției judiciare penale al DNA până în 2023.
Potrivit legii 303/22022, pentru funcțiile de conducere din cadrul Parchetelor, la actuala procedură de selecție, se pot înscrie procurorii cu o vechime de minim 15 ani. Ei trebuie să îndeplinească mai multe condiții și să prezinte următoarele documente:
La procedura de selecție, inițiată de Ministerul Justiției pentru unul dintre locurile din conducerea Parchetului General s-au înscris mai mulți procurori interesați. Între aceștia se numără Cristina Chiriac, actualul șef al DNA Iași. Ea a activat a fost detașată la DNA Iași de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, în august 2015. Anterior, a mai lucrat la Parchetul Bârlad și la DIICOT Vaslui.
Cristina Chiriac a instrumentat, pentru DNA, dosarul șefului CJ Vaslui al PSD, Dumitru Buzatu, prins în flagrant în vreme ce primea mită. Ea este soția judecătorului Adrian Chiriac, de la Curtea de Apel Iași.
Un al doilea candidat la această funcție este procurorul militar, Bogdan Pîrlog, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucuresti.
Pentru o funcție de procuror șef adjunct, în cadrul structurii, candidează și actualul șef al DNA, Marius Voineag. Cel de-al doilea post de adjunct, ocupat de Ionuț Ciprian Spiridon, nu a fost scos la concurs deoarece mandatul acestuia expiră abia în 27 noiembrie 2027.
Pentru funcțiile de conducere în cadrul DNA s-au înscris mai mulți candidați. Printre cei care și-au depus dosarele la Ministerul Justiției se numără Viorel Cerbu, actulul șef adjunct la DNA. El a activat în cadrul structurii încă de la înființare, în 2004, pe când se numea PNA și până în 2013, când a trecut la DIICOT ca șef la Serviciului de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri.
Din 2019 a activat în fruntea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Din 2023, Viorel Cerbu a fost consilier al procurorului șef DNA – Marius Voineag, iar ulterior a preluat conducerea Serviciului Tehnic, poziție din care a fost numit adjunct al DNA. Are experiență în investigarea cazurilor pe magistrați și s-a ocupat de ancheta care vizează corupția din Portul Constanța.
Un alt candidat, care vine din interiorul structurii, este actualul procuror – șef adjunct al DNA, Tatiana Toader. Ea a activat din 2005 până în 2017 în Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Din 2017 până 2023, Toader a fost membru al Secției pentru procurori din cadrul CSM. Ulterior, a fost numită procuror șef adjunct al DNA, în echipa Voineag.
Vlad Grigorescu, fost procuror șef adjunct al Secției judiciare penale al DNA până în 2023, pe vremea lui Crin Bologa, și-a depus candidatura pentru șefia DNA. Potrivit unor surse judiciare, Grigorescu ar fi finul omului de afaceri Cristian Bălan, inculpat în „dosarul Otopeni”.
Actualul șef al Secției Judiciare al DNA, Marinela Mincă, s-a înscris la Ministerul Justiției pentru un post de adjunct al DNA.
Șeful DNA Pitești, Marius Ionel Ștefan, vizează și el un post de adjunct DNA, la fel ca și procurorul Mihai Prună, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fratele deputatei Raluca Prună.
De asemenea, se aude că pentru șefia DNA va mai candida și procuroarea Alexandra Lăcrănjan. Ea a plecat din DNA și a încercat să se transfere la Inspecția Judiciară, dar a fost respinsă, Ca atare a ajuns la Parchetul General. Este membră în Asociatia Miscarea Pentru Apărarea Statutului Procurorilor și președinte Liderjust.
Pentru șefia DIICOT s-a înscris actualul procuror șef al structurii, Alina Albu, care își doreșe un nou mandat. De asemenea, și-a depus candidatura la Ministerul Justiției și procuroarea Ioana Bogdana Albani, fost procuror şef adjunct al DIICOT. Tot la șefia DIICOT s-a înscris și Antonia Diaconu – șefa DIICOT Pitești ca și actualul procuror Miron Codrin Horațiu, șeful ST Timișoara al DIICOT.
Procurorul militar Bogdan Pîrlog, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucuresti, și-a depus candidatura și pentru funcția de procuror șef al DIICOT.
Alex Florența, actualul procuror general al României, vrea să ocupe un post de adjunct în cadrul structurii. Aceeași poziție este vizată și de actualul procuror șef adjunct al DIICOT – Claudia Curelaru.
Procurorul Cristian Lazăr, fost adjunct SUPC/ Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, intenționa, la rândul său să-și depună candidatura pentru o funcție de adjunct al DIICOT. Procurorul șef al DIICOT Brașov, Mihai Răzvan Negulescu, era vehiculat că ar putea să-și depună candidatura pentru o funcție de adjunct al DIICOT.