Sute de polițiști și salvatori participă la căutarea bărbatului din Mureș care și-ar fi ucis iubita și i-ar fi incendiat casa. Individul nu este la prima faptă de genul, anterior, fiind condamnat pentru omor.
Polițiștii din toată țara îl caută pe suspect, un individ extrem de periculos, dat în urmărire națională de mai multe luni. Victima avea un ordin de protecție împotriva bărbatului.
„Activităţile de căutare a bărbatului de 37 de ani, bănuit de comiterea faptei din data de 8 iulie 2025, au continuat şi pe timp de noapte, cu efective sporite, în zonele agricole şi împădurite din Miheşu de Câmpie, toate aceste activităţi fiind desfăşurate şi în cursul acestei zile”, au anunțat, miercuri, oficialii Poliţiei judeţului Mureş, potrivit Știrile ProTV.
Potrivit oficialilor Poliţiei judeţului Mureş, aproximativ 400 de persoane participă la căutarea bărbatului care, anterior, fusese condamnat pentru omor. Acesta a fost liberat condiţionat cu mai bine de 5 ani în înainte de a-și ispăși întreaga pedeapsă.
În acţiunea de căutarea au fost şi sunt angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, criminalistică, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Mureş, forţe din cadrul celorlalte structuri ale M.A.I. din judeţul Mureş, dar şi din judeţul Cluj, precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale şi Institutul Naţional de Criminalistică, pădurari, paznici de vânătoare, dar şi reprezentanţi ai Salvamont Mureş. Cei care participă la acţiune folosesc de asemenea câini de urmă din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.
Marţi, fotografii ale suspectului au fost făcute publice de inspectoratele de poliţie din mai multe judeţe, fiind cerut sprijinul populației pentru găsirea individului. Persoanele care îl văd sunt sfătuite să sune la 112 şi să păstreze distanța față de acesta.
Emil Gânj era dat în urmărire națională încă din luna februarie, când a răpit-o pe tânără și a ținut-o captivă două zile, într-o pădure de la marginea localității Miheșu de Câmpie. O clipă de neatenție a bărbatului a fost suficientă pentru ca femeia să fugă. Din acel moment, tânăra a avut ordin de protecție, dar și pază în fața locuinței.
Vreme de cinci luni, individul a fost căutat de polițiști, fără însă, vreun rezultat.