Adrian Călin Ștefănică (51 de ani), primarul comunei bihorene Remetea, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru braconaj, într-un dosar privind uciderea accidentală a unui pădurar, în timpul unei partide ilegale de vânătoare. Decizia aparține Curții de Apel Oradea, care a menținut o hotărâre dată de prima instanță.
Adrian Călin Ștefănică e primar din iunie 2024, dar acum patru ani era brigadier silvic și a fost acuzat de procurori că ar fi participat la partida neautorizată de vânătoare din 7 mai 2021, din apropiere de Meziad, în timpul căreia a fost împușcat mortal pădurarul Marius Laza (46 de ani).
Primarul a mai fost cercetat și pentru că, într-o situație diferită, în ianuarie 2021, ar fi transportat la cabana fratelui său un cerb împușcat ilegal de o altă persoană, informează publicația locală bihon.ro.
Ștefănică și ceilalți oameni care au participat la vânătoare, condamnați de asemenea, ar fi decis ca mai întâi să ascundă urmele braconajului, acuză procurorii: „au considerat primordial a ascunde autorităților că aceștia au avut asupra lor arme de vânătoare şi abia după ce s-au asigurat că armele au fost duse de la locul faptei, cel mai probabil la domiciliul fiecărui deținător, au apelat la serviciile de urgență pentru a se acorda îngrijiri medicale victimei”.
Astfel, primul apel la 112 a fost făcut la aproximativ 40 de minute de la momentul în care victima a fost împușcată, ceea ce, au arătat anchetatorii, a diminuat semnificativ şansele de supravieţuire ale acesteia.
De asemenea, conform rechizitoriului Parchetului Beiuș, Adrian Ștefănică a și mințit, susținând că, fiind văr primar cu rănitul, ar fi fost anunțat despre ce s-a întâmplat și ar fi mers să ajute la transportul acestuia la șoseaua principală.
Magistratul de caz de la Judecătoria Beiuș a considerat nesincere aceste declarații: „inculpatul nu a înţeles, în niciun moment, consecinţele negative ale faptelor săvârşite, încercând prin orice mijloace să îşi ascundă urmele faptelor sale, implicând şi alte persoane să susţină declaraţii neconforme cu realitatea pentru a-i susţine apărarea”.