Politică - 06 dec, 18:45
George Becali a reușit să-și atragă o nouă sancțiune din partea Penitenciarului Jilava, după ce a folosit cartela colegului său de celulă pentru a telefona familiei.
Becali ar fi epuizat minutele de pe cartela sa și astfel a ajuns să consume cartela colegului său pentru a discuta mai multe probleme cu vărul său, Virgil Becali.
Avocatul acestuia, Daniel Ionașcu, susține că Becali ar fi obținut avizul pentru a da acel telefon suplimentar, însă ulterior nu s-a mai ținut cont de cererea acestuia.
Aceasta este a două astfel de sancțiune primită de Becali din partea Comisiei de Disciplină a penitenciarului, latifundiarul fiind nevoit să folosească cartela colegului și în luna iulie pentru apelurile pe care le considera importante.