Război total între ministrul de Interne şi Bogdan Despescu. Fostul inspector general o desfiinţează pe Carmen Dan, despre care spune că s-a antepronunţat cu privire la vinovăţia sa în dosarul poliţistului pedofil. Despescu susţine că are date care dovedesc că Dan l-ar fi vrut schimbat din funcţie încă din 2017, informează B1 TV. Ministrul de Interne a prezentat la un post de televizune, şi nu public, într-o conferinţă de presă, sinteza anchetei referitoare la modul în care au intervenit poliţiştii în cazul agentului acuzat de pedofilie. 18 capi din Polţia Română sunt acuzaţi că l-ar fi protejat pe Stan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Apar reacţii bombă după raportul MAI privind cazul poliţiştului acuzat de agresiune sexuală. Fostul inspector general Bogdan Despescu iese la rampă cu acuzaţii incendiare la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan.
”Declanşarea cercetării mele disciplinare, ca urmare a verificărilor efectuate de Corpul de Control al Ministrului, nu m-a surprins deoarece această decizie era «necesară» pentru argumentarea declaraţiilor publice prin care ministrul Afacerilor Interne s-a antepronunţat cu privire la vinovăţia mea, atât la momentul solicitării demisiei mele din funcția de Inspector General, dar și ulterior, cu ocazia intervenţiilor în mass-media.
De altfel, deţineam date, dintre care unele au devenit publice, încă de la sfârşitul anului 2017, despre intenţia doamnei ministru de a mă schimba din funcţie, astfel că evenimentul din 05.01.2018 a devenit o oportunitate speculată şi un veritabil pretext.
Informez, cu respect, opinia publică despre faptul că acuzaţiile Corpului de Control exprimate la adresa mea, sub forma unor concluzii, nu mi-au fost niciodată aduse la cunoştiinţă, fiind ţinute secrete până în momentul publicării şi comentării lor în media de către doamna ministru.
Astfel, nu mi s-a dat sub nicio formă şi în niciun moment posibilitatea exercitării dreptului la apărare înainte să fiu expus, în mod public, prin acest raport.
În legătură cu modul în care mi-am exercitat atribuţiile, raportul prezintă atât date nereale, prin felul în care sunt argumentate, cât şi informaţii incomplete, de natură a induce în eroare opinia publică, cu scopul provocării oprobriului societăţii împotriva mea”, a declarat Despescu.
Cu toate acestea, fostul inspector nu lămureşte modul în care el însuşi a tratat cazul. „Rog Măsuri” – apostila cu scrisul său, rămâne un mare semn de întrebare în cazul poliţistului pedofil. Deşi imaginea Poliţiei sărise în aer, fostul inspector nu adresează decât o palidă rugăminte subalternilor pentru rezolvarea cazului.
Raportul Ministerului de Interne în cazul polițistului Eugen Stan, acuzat de pedofilie, este unul cu adevărat șocant. În document se arată cum superiorii acestuia l-au acoperit încă de la bun început.
De asemenea, polițiștii au lăsat nesupravegheat locul infracțiunii. Mai mult, faptele au fost raportate cu mare dificultate și fără a oferi detalii despre agresor, asta deși existau semnalmentele și obiectele vestimentare cu care acesta fusese îmbrăcat.
„S-a stabilit faptul că autorul infracţiunii de agresiune sexuală este Stan Eugen, agent de poliţie în cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Poliţiei Rutiere. Potrivit rapoartelor agenţilor de poliţie care s-au deplasat la faţa locului, primele afirmaţii referitoare la calitatea de poliţist a personei imobilizate şi indicate ca fiind autorul agresiunii, au fost făcute de persoanele care l-au imobilizat. Cei doi agenţi au precizat faptul că Stan Eugen, era îmbrăcat parţial în ţinuta de serviciu, având pe deasupra o haină civilă specifică anotimpului, acesta aflându-se într-o uşoară stare de ebrietate.
”Cu fiecare nou raport preliminar apăreau noi responsabilități. Când s-a făcut cunoscută acea notă am luat cunoștință că aveam 20 de polițiști care erau propuși pentru cercetare disciplinară, sunt 18 polițiști dintre care 10 cu funcții de conducere”, a declarat Carmen Dan.
Printre cei vizaţi se numără fostul şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, şi actualul adjunct al instituţiei, Marius Voicu.
Controlul dispus de MAI a urmărit să verifice cum s-au raportat evenimentele din 2015, 2016 și 2018, în care a fost suspectat polițistul Stan Eugen. Sinteza raportului are 22 de pagini și arată modul în care era protejat Eugen Stan de către şeful său direct al cărui şofer era.
Referitor la agresiunea din 18 octombrie 2015, plângerea a fost înregistrată la Secţia 16 Poliţie. S-a întocmit dosar penal cu Autor Necunoscut, iar dosarul a fost preluat în ianuarie 2018 de Poliţia Capitalei.
Totodată, potrivit raportului, s-a constatat o anumită reticenţă iniţială din partea tuturor ofiţerilor cu funcţii de comandă din cadrul subunităţii de poliţie, cu privire la caracterul şi gravitatea faptei sesizate. Abia după două ore de la vizualizarea primelor imagini, au fost dispuse măsurile adecvate pentru strângerea materialului probator şi identificarea autorului.
Potrivit documentului, polițiștii au aflat că Eugen Stan este autorul, însă acesta nu a fost amprentat și datele nu au fost introduse în sistemul informatic.
În Raport se mai arată faptul șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, a luat măsuri abia în data de 15 ianuarie, asta deși evenimentul a fost raportat încă din data de 5 ianuarie. De altfel, la data de 15 ianuarie, polițistul Eugen Stan fusese deja arestat de polițiști.