Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani din localitatea braşoveană Ucea de Sus s-a rătăcit în Munţii Făgăraş sâmbătă seară, după ce s-a abătut de la traseul marcat, el fiind căutat de jandarmi montani şi salvamontişti,potrivit Mediafax.
Sâmbătă, bărbatul a plecat împreună cu soţia şi fiica lui de la cabana Turnuri, însă, la jumătatea drumului, a spus că el o ia pe scurtătură pentru a ajunge mai repede acasă. Femeia şi fiica ei şi-au continuat drumul pe traseul marcat, iar când au ajuns la destinţie au constatat că bărbatul nu ajunsese şi au sunat la numărul de urgenţă 112.
În căutarea bărbatului au pornit echipe formate din trei jandarmi montani şi trei salvamontişti, însă până la orele 22.00 nu a fost găsit, iar căutările au fost sistate din cauza vremii nefavorabile şi a întunericului. În cursul dimineţii de duminică au fost reluate căutările.