Bucegi: Un copil de 12 ani, aflat în tabără, găsit mort. Cel mai probabil, a căzut de la fereastra camerei sale

Bucegi: Un copil de 12 ani, aflat în tabără, găsit mort. Cel mai probabil, a căzut de la fereastra camerei sale
Foto: stirilemedia.ro

Vineri, un băiat de 12 ani, aflat în tabără în Masivul Bucegi, a fost găsit mort. Cel mai probabil, acesta a căzut de la fereastra camerei sale, însă cauza exactă a morții se va afla în urma unei anchete a poliției.

Trupul neînsuflețit al acestuia a fost gasit de către cadrele didactice care însoțesc grupul din care făcea parte și băiatul, aproape de cabana în care erau cazați. În urma descoperirii, profesorii au anunțat Poliția, spunând că băiatul a căzut, probabil, de la etaj, informează Mediafax.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipe de criminalişti se îndreaptă către cabana în apropierea căreia s-a produs incidentul. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, a afirmat că accesul către cabană este foarte dificil, întrucât aceasta se află într-o zonă izolată şi greu accesibilă.