Dintre cele 6 persoane rănite în atacul armat din Dorobanți doar una singură a scăpat de intervențiile chirugicale ale doctorilor, restul fiind nevoiți să fie îngrijiți urgent de cadrele medicale, relatează Evenimentul Zilei.
La Spitalul Elias sunt internate două dintre angajatele salonului și un client rănit în atac, în timp ce la Spitalul Floreasca se află doi clienți ai salonului și o coafeză. Pacienții au fost operați și au intrat în perioada de recuperare. Potrivit sursei precizate, cel mai dificil caz a fost acela al unei cliente lovite de glonț într-o zonă extrem de sensibilă, la câțiva kilometri de plămân.
Victima care nu a fost operată are un os al piciorului fracturat, după ce un glonț i-a străpuns ambele gambe. Deși medicii au spus că nu este nevoie ca aceasta să fie operată, ea va avea nevoie de o recuperare anevoioasă.
În atacul armat care a avut loc la un coafor din Dorobanți, din Capitală, două persoane și-au pierdut viața, iar alte 6 au fost grav rănite. Printre victimele atacului se numără și soția atacatorului Gheorghe Vlădan, Florina, 42 de ani, o coafeză foarte pricepută, după spusele colegilor și foștilor ei șefi.
Lista persoanelor rănite și împușcate mortal în atacul din Dorobanți:
-Florina Vlădan (46 de ani), soția ucigașului, împușcată în piept
-Mariana Brendre (42 de ani) – împușcată în cap, torace și braţul stâng
-Mirela Ramona Aposto l(32 de ani)- împușcată în coapsa dreaptă
-Georgeta Roșu (41 de ani)- împușcată în ambele picioare
-Maria Serghi (54 de ani)- împușcată în sânul drept, glonțul ieșind prin sânul stâng
-Ileana Betea (51 de ani) -plăgi împușcate în zona inghinală
-Ion Preda (56 de ani)- împușcat în genunchiul stâng
-Ioan Dumitru Clăpan (58 de ani)- împușcat în torace.