Situație gravă în județul Buzău, acolo unde 18 elevi au ajuns de urgență la spital, prezentând simptome de toxiinfecție alimentară. Potrivit News Buzău, inițial, în această situație se aflau 17 copii, dar numărul lor s-a mărit. Ei au fost duși cu ambulanțele de la școala Joița din comuna Ziduri, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.
Potrivit aceleiași surse, ei au mâncat lapte și corn la școală, iar acest lucru este posibil să fie motivul îmbolnăvirii. Deocamdată, copiii au prezentat faze de diaree, vărsături și stări de rău general, dar niciunul nu se află în stare gravă.
Potrivit președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, cinci dintre copii au fost deja externati, iar 13 au rămas în spital pentru mai multe analize. Întradevăr, ei au consumat iaurt și corn, din programul "Laptele și cornul".
18 elevi au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, după ce au consumat corn și lapte
#DIRECT_ONE_b16fkh#
La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, dar și câteva echipaje de urgență ale SMURD, pentru preluarea pacienților.
"Medicul de familie Timoftei Ceban ne-a informat că elevii prezintă simptomele unei intoxicații alimentare. O echipă a DSP s-a deplasat la fața locului în vederea unei anchete epidemiologice", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al DSP Buzău, Mihaela Voineagu.