Buzău: Două poliţiste au murit într-un accident rutier în care au fost implicate trei maşini

Buzău: Două poliţiste au murit într-un accident rutier în care au fost implicate trei maşini
Foto: ziare.com

Două polițiste de la IPJ Bacău au murit, duminică seară, în urma unui accident rutier, după ce mașina în care se aflau a pătruns pe contrasens, s-a ciocnit cu un taximetru, după care a fost lovită de o autoutilitară.

Accidentul s-a produs pe DN 1B, în localitaea buzoiană Ulmeni, după ce un autourism condus de o tânără de 23 de ani, din Galați, a pătruns pe contrasens.

Mașina s-a ciocnit cu un taximetru care circula din sens opus, după care a fost acroșată de o autoutilitară, potrivit Mediafax.

În urma impactului, şi-au pierdut viaţa şoferiţa de 23 de ani, dar și pasagera din dreapta sa, o tânără de 22 de ani, din Bacău.

De asemenea, o femeie care se afla în autoutilitara implicată în accident a fost rănită, fiind transportată la spital.

Surse din Poliție susțin că cele două tinere decedate în urma accidentului erau polițiste la Inspectoratul Județean de Poliție Bacău.