Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a semnat, vineri, un Memorandum de Înțelegere cu Camera de Comerț și Industrie a Ungariei, în cadrul Froumului Economic România – Ungaria, desfășurat la Budapesta. Ceremonia a avut loc în marja celei de-a VIII-a sesiune a Comisiei Mixte Guvernamentale de Cooperare Economică România – Ungaria.
Totodată, în cadrul evenimentului, cele două state au agreat înființarea unei camere de comerț bilaterale, Ungaria-România, care va avea sediul la Budapesta.
„Este foarte important atât pentru România, cât și pentru Ungaria ca cele două state să aibă o relație economică puternică. Există o multitudine de elemente concrete de interes comun, care valorificate optim pot determina creștere economică de ambele părți. Este relevant faptul că România asigură accesul mărfurilor ungurești către piețele Orientului Mijlociu și Îndepărtat prin coridorul dunărean și Portul Constanța, iar pe de altă parte prin Ungaria sunt tranzitate mărfurile românești având ca țintă piețele din Europa Centrală și de Vest. De asemenea, nu trebuie uitată preocuparea ambelor state pentru obținerea independenței energetice, atât prin proiectul BRUA, de interconectare a sistemelor de transport al gazelor Bulgaria – România – Ungaria – Austria, precum și proiectul AGRI, de distribuție a gazelor naturale, pe relația Azerbaijan – Georgia – România – Ungaria. Astfel, cele două state au devenit elemente indispensabile ale pieței energetice europene, cu un rol extrem de important în regiune”, a declarat secretarul general al CCIR, dl. Ovidiu Ioan Silaghi.
“Prin semnarea acestui memorandum, se va oferi un sprijin substanţial companiilorromânești și maghiarecare doresc să investească în cele două state.De-a lungul timpului, am avut o relație excelentă cu Camera Națională din România, iar acest document este numai o consemnare a acestui fapt.Sperăm ca lucrurile să revină la normal cât mai curând, iar companiile ungurești să-și reia participarea tradițională la târgurile și expozițiile organizate de partea română. De asemenea, înființarea unei camera bilaterale Ungaria-Româniava reprezenta un plus în ceea ce privește intensificarea schimburilor comercial dintre cele două state.Româniaestecea mai importantă destinație de afaceri pentru noi, cu peste 14 000 de companii maghiare prezente cu investiții înțara dumneavoastră,ocupând locul doi ca importator al produselor ungurești”, a declarat secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a Ungariei, dl. Peter Dunai.
Forumul Economic România-Ungaria a avut în vedere intensificarea schimburilor comerciale dintre cele două state, cu accent pe următoarele sectoare economice: agricultură și industrie alimentară, industria chimică, industria auto, finanțe, sănătate, turism, logistică, IT, electronică și inginerie mecanică, industria maselor plastice, protecția mediului.
Potrivit datelor ONRC, valoarea totală a schimburilor comerciale cu Ungraia era, în 2020, de aproape 9 miliarde de euro. Înianuarie 2021, erau active în România un număr de 14.176 companii cu capital majoritar unguresc. Valoarea totală a capitalul social subscris al acestor companii era de 1,39 miliarde euro, raportat la aceeași dată.