Aflat după gratii unde execută mai multe sancțiuni pentru corupție, Sorin Ovidiu Vîntu revine cu un mesaj în actuala clasă politică de faptul că ar fi sub control al american, exercitat prin CIA asupra SRI și ulterior asupra oamenilor politici.
"Așa cum deja se știe, în România a avut loc un război civil între blocul securist coordonat de CIA (povestea cu Soros care conducea CIA ul i-a fost livrată în mod inteligent procarului din Teleorman care, cu agerimea bine cunoscută de acum, a înghițit-o și a început s-o zbiere ca prostu’ din toti bojocii) și blocul politic, fiecare dintre aceste blocuri având atașate și alte grupuri și instituții importante, așa cum vi le-am descris deja în materialele anterioare. Miza acestui război era conducerea statului, care, conform Constituției, trebuia efectuată de către reprezentanți ai poporului aleși prin vot; iar după 11 septembrie, conform politicii americane în statele vasale, aceasta trebuia efectuată de către serviciile de informații ale acestor state, servicii aflate în directa subordonare a Departamentului de Stat american, prin Agenția Centrală de Informații – CIA. Sfârșitul acestui război îți este deja cunoscut, securiștii au bătut la blocul politic și la grupurile pendinte ca la fasole, l-au trimis pe Maior ambasador, pe Coldea profesor și pe Predoiu l-au avansat discret, informal și galeș în poziția numărul 1 a spionajului românesc (între noi fie vorba, la cât este de inteligent, ăsta chiar merită), s-au ascuns în spatele lui Kovesi, au aruncat societatea într-o decontare sterilă cu trecutul (vezi comisia parlamentară care se ocupă de alegerile prezidențiale din 2009) și-au pus premieri și guvernează după bunul plac și bruma de cunoaștere între ale administrării unui stat pe care o au. Victoria zdrobitoare repurtată de securiști a fost posibilă și ca urmare a trădarii blocului politic de către liderii lui, Ponta, Blaga, Băsescu, Dragnea, Zgonea, Oprea și mulți alții din liniile doi și trei, care, fie au fost, fie au devenit ofițeri acoperiți, fie s-au lăsat folosiți ca agenți de influență, fie au spionat și au dezinformat în favoarea blocului inamic. De partea cealaltă, blocul politic, chiar dacă a reușit să mențină aparența unei situații stabile, participând la alegeri, organizând campanii electorale, participând la viața publică sub stindardul unuia sau altuia dintre partide, în realitate degringolada creată de pierderea războiului a creat breșe uriașe prin care au năvălit în grup sau individual, indivizi fără nicio legătură cu politica (vezi USR). Conștientizând pierderea războiului, liderii grupului politic (excepție făcând Călin Popescu Tăriceanu) s-au pus cu totul la dispoziția blocului câștigător, acestuia nemairămânându-i nimic de făcut decât să aleagă slujitorii care-i convin, mult mai atent și mai discret decât au făcut-o Coldea și Maior", scrie Vîntu pe blog.
Controversatul om de afaceri scrie să Dragnea a încercat să preia controlul asupra puterii în stat, dar imediat au intervenit serviciile și l-au pus la punct.
"Nația l-a mandat prin vot pe Dragnea să conducă statul. În felul ăsta el a căpătat în mod legitim dreptul s-o facă. Când a încercat să ia hățurile, securiștii care erau deja pe capră, în mod nelegitim, i-au dat una peste ochi de i s-a pleoștit mustața. Deci nu discutăm de două căruțe care aleargă în paralel, ci de una singură care are pe capră un vizitiu pus de americani, nu de români, gloaba care o trage ești tu generație, iar biciul folosit este Justiția. Dacă nici acum n-ai înțeles, înseamnă că ești proastă!", a precizat Sorin Ovidiu Vîntu.
Materialul integral poate fi citit AICI