Casa Regală, mai puțin sprijin: Trei personalități se retrag din Alianța de Restaurare a Monarhiei (VIDEO)

Casa Regală, mai puțin sprijin: Trei personalități se retrag din Alianța de Restaurare a Monarhiei (VIDEO)
Foto: dcnews.ro

Se reduce sprijinul pentru Casa Regală! Trei personalități se retrag din Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei. 

Este vorba despre copreședintele Marilena Rotaru și surorile Flavia Bălescu-Coposu și Rodica Coposu, care erau membre de onoare ale asociației, potrivit news-republic.com

Marilena Rotaru îl acuză pe celălalt co-președinte al asociației, Cătălin Serban, de faptul că susține o „anexare politică” și că recurge la conditionări de ordin financiar în ceea ce-i privește pe membrii organizației. 

Totul are loc și în contextul alungării prințului Nicolae din Casa Regală a României, în august anul acesta. 

Atunci, Casa Regală anunțase oficial că Regele Mihai a semnat un document prin care i-a retras fiului principesei Elena titlul de „Principe al României” și calificativul de „Alteța Regală”. 

Casa Regală, mai puțin sprijin: Trei personalități se retrag din Alianța de Restaurare a Monarhiei

#DIRECT_ONE_ztk9mv#