Ce amendă a primit o femeie care și-a abandonat pe stradă pisica cu cei patru pui ai acesteia

Ce amendă a primit o femeie care și-a abandonat pe stradă pisica cu cei patru pui ai acesteia
Foto simbol: Pixabay

O femeie din județul Mureș a fost amendată de polițiști după ce și-a abandonat pisica și cei patru pui ai acesteia pe stradă. Animalele au fost duse la un cabinet veterinar.

Ce amendă a primit femeia

Tânăra de 27 de ani din Reghin, județul Mureș, a fost amendată cu 12.000 de lei pentru că și-a abandonat pisica într-o cutie pe stradă, potrivit digi24.ro.

Biroul pentru Protecţia Animalelor a fost sesizat de faptul că o femeie și-a abandonat pisica și puii ei pe o stradă din municipiul Reghin, într-o cutie de carton.

Animalele au fost duse la un veterinar

„În urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost identificată, fiind vorba de o femeie de 27 de ani, din Reghin. Aceasta a fost sancţionată cu o amendă contravenţională în valoare de 12.000 de lei, conform Legii 205/2004”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Pisica și puii ei se află în prezent la un cabinet veterinar, în siguranță.