Cea mai veche fosilă de biban de mare din Europa, descoperită de specialiștii Universității Babeş-Bolyai

Cea mai veche fosilă de biban de mare din Europa, descoperită de specialiștii Universității Babeş-Bolyai
Foto: https://news.ubbcluj.ro/.

Cea mai veche fosilă de biban de mare din Europa a fost descoperită de o echipă de cercetători de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Vrancea, județul în care a fost făcută descoperirea

Potrivit specialiștilor din cadrul UBB Cluj, specia Dicentrarchus oligocenicus veche de aproximativ 33 milioane de ani (Oligocen) a fost prezentată în luna ianuarie 2022 în prestigioasa revistă științifică “Historical Biology” (Taylor & Francis Group), fiind descoperită în sud-estul României (Județul Vrancea), pe valea Pârâului Coza de către Marian Bordeianu.

„Zona în discuţie este pe cât de instructivă pe plan geologic, pe atât de pustie, arareori călcată de om. Numele speciei indică vârsta formaţiunilor geologice de provenienţă.

Descoperirea se rezumă la un schelet aproximativ complet care se deosebeşte morfologic de toate speciile oligocene sau mai vechi deja cunoscute, dar care se aseamănă extrem de mult cu actualul lavrac.

Fosila tip se află în colecţia Muzeului de Paleontologie-Stratigrafie al UBB”, au precizat reprezentanții instituției de învățământ, într-un comunicat de presă.

Din echipa de cercetători care au făcut descoperirea fac parte Ionuţ Grădianu (UBB şi Muzeul de Ştiinţele Naturii din Piatra Neamţ), Marian Bordeianu (UBB) şi Vlad Codrea (UBB).

Zestrea paleontologică națională și internațională

Cei trei specialiști din cadrul Laboratorului de Paleotheriologie și Geologia Cuaternarului al Universității Babeș-Bolyai, alături de Dr. Nicolae Trif (Muzeul Național Brukenthal din Sibiu) au mai prezentat, în anul 2018, o faună de pești fosili din aceeași regiune, cuprinzând șapte specii (un rechin și șase pești osoși), însă niciuna nu are valoarea sistematică a noii forme, nouă pentru știință.

Această descoperire nu doar că îmbogățește zestrea paleontologică națională și internațională, dar constituie și un exemplu elocvent care arată că cercetările geologice și paleontologice din România pot ajunge la nivele înalte atunci când sunt bazate pe pasiune.

Lavracul sau bibanul de mare european este unul dintre peștii marini cu cea mai mare importanță economică care se găsește în crescătoriile din Europa. Acest pește migrator viețuiește în estuare, lagune și zone de coastă din jurul Mării Negre, Mării Mediterane și din zonele estice ale Oceanului Atlantic.

De-a lungul timpului a fost intens studiat în vederea creșterii în scopuri comerciale, însă, până acum se cunoșteau foarte puține date despre strămoșii lor, se arată pe site-ul news.ubbcluj.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Baconschi: Toți acești nostalgici, profesioniști ai întoarcerii magice în presupuse ‘epoci de aur’ sunt niște escroci. E o obligație civică de a rezista acestei restaurații de tip național-comunist, pro-putinist, antioccidental
23:53 - Vulpile își fac tot mai des apariția pe străzile din București. 17 persoane au ajuns la spital mușcate
23:30 - Mădălina Pamfile divorțează de milionarul albanez la doar un an de la nuntă. Au două fetițe împreună: „Vom încerca să fim cei mai buni părinți”
23:25 - Violența și abuzurile sexuale, recurente în relațiile amoroase ale tinerilor din Generația Z. Ce își doresc de la un partener
23:05 - Fiica Ioanei Ginghină nu vrea să stea și la tatăl ei, Alexandru Papadopol: „A preferat să stea singură decât să meargă la el”
22:52 - Scandal de proporții în Medgidia. Cinci persoane au fost înjunghiate în timpul unei altercații. O persoană a intrat în stop cardio-respirator
22:37 - Fost primar arestat, după ce a cheltuit banii orașului pe o tonă și jumătate de cârnați. Ce ar fi făcut cu produsele
22:36 - Lasconi: Sunt singurul candidat antisistem. Nicușor Dan a spus că se bazează pe un sondaj făcut în decembrie, pe care l-a văzut doar el. Anul trecut, Geoană era sus de tot în sondaje şi la alegeri a fost pe nicăieri
22:11 - Oana Radu, noi mărturisiri șocante. Avea „taxă pe kilogram”. Ce îi făcea fostul soț dacă nu slăbea cât trebuia: „Am fost obligată” (VIDEO)
22:08 - Un român a vandalizat aproape 300 de mașini în Germania, la comanda unui rus. Câți bani îi fuseseră promiși